SALUT! Florin obisnuia sa spuna asta avand o "mina" foarte serioasa. De obicei dadea mana cu toata lumea! Era hilar prin seriozitatea lui. Asta numea el „a da mana ca un barbat”. M-a invatat regula si pe mine! Se strange mana o singura data, ferm si se rosteste numele propriu doar cand se stabileste contactul vizual. Mi-a spus ca este cea mai buna metoda de a castiga simpatia cuiva. Eu si el am "crescut" practic impreuna. Cei patru ani in care am fost impreuna au fost anii cheie ai vietii mele. Aveam 17 ani cand l-am intalnit pe Florin. Eram practic un copil rasfatat. Ma aflam la "scoala de vara" organizata de Pro Democratia in Rm. Valcea. El era unul dintre lectorii din acea zi caniculara de iulie. Ne preda ceva despre managementul ONG-urilor. Tin minte asa de bine fiecare detaliu de parca totul a fost acum cateva zile...

Misiunea lui era de-a dreptul imposibila! Nu era usor sa mentina treaz interesul unor adolescenti intre 15 si 17 ani. La un moment dat eu, plictisita de atata caldura si detasata de tot ce se petrecea in acea sala, am scos un rebus si am inceput sa-l completez pe sub masa. El a observat si m-am "trezit" adusa in atentia tuturor. Bineinteles ca eram indignata de indrazneala acestui tip! Asa ca m-am decis sa-i dau o lectie. In pauza pe care am obtinut-o din cauza "atentiei si entuziasmului" de care dadeam dovada cu totii, l-am tachinat serios pe d-nul lector. Insa el parea un iceberg! Nu-mi venea sa cred. Asta m-a infuriat si mai tare.

In toata imbulzeala din acea zi am ramas ultima dupa ce am terminat seminarul. Ma gandeam la tot ce se intamplase. La faptul ca toti colegii mei au fost acolo in acel moment penibil si au ras cu pofta de mine. Surpriza mare era ca el m-a asteptat. Nu m-a abordat direct, ci „m-a ajuns din urma”. M-a intrebat daca sunt suparata pe el. Bineinteles ca nici in ruptul capului n-as fi recunoscut adevarul. N-am raspuns nimic. Dar si tacerea e un raspuns... Asa ca el mi-a facut o propunere neasteptata de la un "dusman".
" Te invit la o bere."
" Nu multumesc, am spus eu. Eu nu beau. Mai ales bere!"
" Ei, astazi o sa bei!"

Ma uitam socata la acel tip care indraznea sa ignore propria mea parere. Era prima oara cand mi se intampla. Era o noutate pentru mine sa nu mi se spuna, - "sigur draga mea". Deh, copil singur la parinti! (...) Asa ca, numai din curiozitate pentru "nou" am acceptat. Ma gandeam ca o sa vad ce-i cu tipul asta atat de plin de sine. In acea zi am discutat cu el vrute si nevrute. Mai mult despre mine si universul meu decat despre celelalte. Ma asculta. Nu stiu de ce ii spuneam atat de multe despre mine unui necunoscut. Si ma simteam si bine pe deasupra! La un moment dat Florin a inceput sa-mi spuna ceva: "Ana, eu am nevoie ca atunci cand vin acasa sa ma astepte o fiinta ca tine. Vin rar acasa. Aici unde e cald, din acel oras rece care este Bucurestiul. Tu esti ca o zana din povestile despre care imi vorbea bunica si eu eram atat de fascinat... Ana, eu am nevoie ca tu sa fii iubita mea!" Am ramas perplexa! Erau atatea intrebari pe care doream sa le pun. Dar in acelasi timp totul mi se parea atat de natural. Simteam ca si el.

Am trait o poveste in tot acest timp: eu si Florin. Restul nu a mai contat. A doua parte a scolii de vara s-a desfasurat intr-o superba statiune de munte. O saptamana de vis care de multe ori am spus ca nu s-a oprit niciodata, ci se desfasoara intr-o alta dimensiune. Acolo Florin mi-a daruit o floare albastra si si-a odihnit capul pe genunchii mei. Acolo am conjugat impreuna verbul "a fi": eu sunt, noi suntem! Si am stabilit ca asta este cel mai important lucru: faptul ca "noi" suntem si "noi" avem. Totul s-a desfasurat sub semnul persoanei I plural – NOI. Am stabilit ca vom actiona in spiritul "noi" nu "eu" si "el/ea". Actiunea unuia il va afecta pe celalalt... Noi am invatat ce inseamna fiecare pas al iubirii impreuna. Si totul avea gustul iubirii ilicite. El statea la Bucuresti, era student. Eu la Rm. Valcea, eleva la liceu intr-a XI-a. Pe atunci mama nu imi permitea sa merg nicaieri fara sa fie sigura ca sunt cu cineva de incredere. Asa ca mergeam al naibi de des in „tabere” si „excursii”... Ne vedeam deseori noaptea, cand el trecea grabit prin Valcea, cu treaba. Ne vedeam, ne imbratisam si atat... Nici nu ne trebuia altceva. Ochii nostri vorbeau pentru noi. Ne scriam mult. Scrisori reale, nu virtuale... Il sunam noaptea cand nu mai puteam de dorul lui si cand ii auzeam vocea incepeam sa tremur, sa plang. Uneori ma intindeam pe jos si ma gandeam intens la el. Aproape ca puteam sa-l vad altundeva. Facand diverse lucruri. Oricum exista o intensa telepatie intre noi...

Coincidenta este ca acum doi ani, inainte de Craciun, l-am sunat intr-o dimineata fiind foarte suparata. Visasem ca avusese un accident de masina si imi parea ca totul era atat de real... Nu stiam ce sa cred, era asa un sentiment puternic de „rau”, incat l-am sunat imediat sa-i spun. Mi-a ras in fata spunandu-mi ca e O.K. si sa nu mai cred ca tot ce zboara se mananca. Am cugetat un pic si mi-am dat seama ca poate el are dreptate. In fond, era doar un vis. Doua zile mai tarziu m-a sunat sa-mi spuna ca in drum spre tara avusese un accident de masina din cauza unei carute si intrase in sant. Era cu parintii si cu fratele sau... Era socat ca am visat chestia asta inainte de a se intampla. Ma gandesc totusi ca ce s-a intamplat atunci a fost un fel de avertisment. Daca as fi stiut! Se pare ca destinul este exact ca in tragediile grecesti!

Cand sunt furioasa pictez, dar de cand el a plecat, nu mai pot nici sa visez... Am impresia ca ma prabusesc in fiecare secunda. Ma simt atat de singura, dar mai ales, atat de neputincioasa! Nu stiu ce sa fac si unde sa-l mai caut! Am facut tot ce-i placea lui! Am luat „spiritul lui” si m-am gandit la ce ar fi facut el in locul meu. Asta m-a ajutat cel mai mult. Era atat de curajos, de adevarat, de inexplicabil ... te umplea de energie pozitiva o simpla discutie cu el. Il pot compara cu o gura de aer proaspat in aceasta negura care sunt oamenii astazi. Avea atata credinta, speranta, nadejde, iubire pentru tot si toate! Este atat de "in sufletul meu", iar eu sunt el, cu toate obiceiurile lui. Eu sunt "noi". Si trebuie sa ma reinventez intr-o alta formula ca sa pot continua...

Florin era un om super-activ. El mi-a inspirat viata! Mi-a dat din suflul lui creator. Se exprima mult cu ajutorul computerului... A scris o carte, a facut o multime de proiecte, a cunoscut atatia oameni si a calatorit mult. Viata lui atat de intens savurata a fost un succes continuu. Pentru ca era practic legat de computer dar ajunsese sa calatoreasca mult, isi cumparase un laptop. Era fascinat de tehnologie si o folosea foarte mult. Pe unde mergea filma tot, facea fotografii, devora arta... Cred ca ii place acest cadou. Tocmai de asta am ales aceasta forma de a ma exprima! El traieste prin toti cei care l-au cunoscut... Daca noi ne-am iubit atat de tare, indiferent de distanta fizica ce a fost intre noi, daca in lume mai exista acest sentiment minunat si totodata sfasietor numit dragoste... trebuie sa stie si ceilalti care au transformat totul in "carne".