Continuu sa ma intreb „de ce, cu ce scop?” De ce sa fie nevoie chiar de tine? Presupun ca nimeni, niciodata nu o sa gaseasca un raspuns logic la aceasta intrebare, asa ca ma multumesc sa cred ca tu esti acum liber si fericit acolo... oriunde ar fi asta. Imi este greu sa vorbesc despre tot ce s-a intamplat de cand te-am cunoscut. Oricum este sigur ca intalnirea cu tine mi-a schimbat viata. Nu-mi mai amintesc de mine inainte de a te fi cunoscut. Tu ai fost primul care m-a invatat ce inseamna a te implica cu adevarat in ceva. Acum imi dau seama cu cata dragoste si febrilitate, cu cata pasiune, ti-ai trait viata.

Iubitul meu, ma bucur ca am avut la dispozitie timpul fizic de a-ti spune "te iubesc"! Stand langa patul tau, tinandu-ti mana intr-a mea, am simtit ca iti doreai sa fiu acolo, langa tine. Chiar si in acea situatie ai gasit modalitatea de a comunica – prin palma imi trimiteai un soi de energie care ma linistea. Ma uitam la tine si stiam ca ne privesti cum ne agitam neputinciosi. Stiam ce simteai. Era mai presus de cuvintele si emotiile pamantesti. Mi se sfasia inima in fata acelor senzatii ciudate cu care imi vorbeai, ma linisteai. Era totusi ciudat sa te vad imobilizat in acel pat de spital. Eram obisnuita sa te stiu ca „argintul viu”, schimband orasele din ora in ora sau tarile, lucrand cu pasiune pentru oameni.

Esti si ai fost totdeauna un om puternic, integru, natural. Un om care si-a pastrat ideile, credinta, felul de a fi si de a iubi. Perceptia mea despre tine - constientizez subiectivitatea - este una incredibil de pitoreasca . Mi te imaginez in ceruri, la biroul pe care l-ai convins pe Domnul sa ti-l dea, studiind zi si noapte un nou plan administrativ, incercand sa imbunatatesti „sistemul”, poate „democratia”, cine stie? Acum ca esti acolo, ma gandesc ca sigur, curand o sa avem un mod de a coresponda . Amintirile ma napadesc. Imi amintesc lucruri atat de mici, de aparent insignifiante si totusi, atat de importante! Imi amintesc de ziua cand mi-ai daruit o floare pe care tu insuti ai sadit-o in gradina bunicilor. De o alta zi cand mi-ai spus: "sa tacem impreuna iubita mea"! Imi amintesc de fapul ca eu am fost mereu "mica", iar tu, intelegator.

Citeam intr-o zi urmatoarele versuri: „Te iubesc cu spatiile care ne despart / Te iubesc cu aerul care ne separa / Iubesc muntii si apele care stau intre noi...” Asta imi vine in minte cand ma gandesc la noi. Iubirea noastra este - acest prezent este etern - mare, naturala, unica, speciala... Va fi ca o mica floare albastra insotita de un zambet. Am invatat multe doar privindu-te. Am invatat si mai multe ascultandu-te, urmandu-ti sfaturile. Lucruri aparent lipsite de importanta in acel timp prezent, sunt de nepretuit acum. Parca orice cuvant, gest se leaga de tine. Parca am fi petrecut o eternitate impreuna....poate asa este si nu ne mai amintim. Imi place sa cred ca intr-o lume paralela cu acesta - pe care o reneg acum pentru ca tu nu o mai umpli cu surasul tau - suntem noi privindu-ne si tacand impreuna cu mainile impreunate intr-un sarut... Imi este atat de dor de tine. Un dor care macina si doare.

Munca ta, aspiratiile tale, le-am iubit la fel de tare ca si pe tine. Am inteles cat conta dezvoltarea ta, cresterea ta, libertatea ta. Am inteles ca ai felul tau unic de a fi, de a iubi lumea si totul. Si erai atat de plin de dragoste si respect pentru tot ce te inconjura. Felul acela special de simtire si iubire pe care ni l-ai daruit tuturor celor care te-am inconjurat. Tu! Unic, irepetabil, dens, profund, flexibil, mare, copil, indragostit, atent, curios, darnic, natural, sensibil, dragastos, atasat, visator, admirator, observator, autodidact, prieten, credincios, invingator si inca multe altele. Tu. Eu. Noi. Sunt vietile pe care le-am trait. Tu vei fi o parte a mea vesnic... Eu am devenit tu. Un „noi” dincolo de timpul fizic.

Durerea imi sfasie inima, dorul ma face sa te vad peste tot. Ai fost steaua mea calauzitoare, farul vietii mele. Si probabil ca ai facut la fel cu toti celor carora le-ai atins oarecum viata. Aveai un fel anume de a ne face sa fim mai buni, sa ne dorim mai mult de la viata, de a crede ca putem mai mult. Stiai cum sa ne unesti, ne faceai sa credem ca suntem cei mai buni... Multumim Florin!